“Bă, p***, te-am văzut, f***-ţi gura mă-tii, că te joc în picioare!”. Polițist din Cernătești, anchetând un golănaș din comună. Iată înregistrarea

Mai mulți cititori din Cernătești ne-au trimis ieri la redacție înregistrarea audio a anchetei făcute duminică de polițistul Eusebiu Fetecău la adresa unui puști din comună.
Puștiul, Eduard Mihai pe nume, elev de liceu și golănaș din fire, l-ar fi scuipat duminică pe Nuțu, un copil cu anumite dizabilități, tot din Cernătești.
Copilul s-a plâns mamei, mama poliției, întrucât incidentul n-a fost singular, iar polițistul l-a luat pe puști și l-a adus la secție.
Noima întâmplării e că polițistul, scos din pepeni după ce a urmărit imaginile pe camerele video ale primăriei, s-a făcut de băcănie prin modul în care i s-a adresat golănașului în timpul anchetei din secția de poliție.
Ghinionul polițistului e că puștiul a înregistrat discuția tensionată, în care omul legii nu doar că a folosit un limbaj suburban, dar pare că l-a și plesnit de câteva ori pe adolescent.
Acum polițistul va fi cu siguranță sancționat și ar face bine acum să se roage ca înregistrarea să n-ajungă pe la posturile tv naționale.
Dacă se va face tapaj și prin emisiunile de seară despre acest caz, iar faptul va ajunge și la șefii de prin minister, atunci domnul Eusebiu Fetecău riscă o sancțiune și mai aspră, mergând până la excluderea din Poliție.
“Bă, p***, te-am văzut f***-ţi gura mă-tii, că te joc în picioare, nesimţitule! Băi, panaramă! Vrei să te joc în picioare? F***-te-n gură!… Nu te mai lua de el, dă-l în p*** mea, că-i om şi el. M-am îngrozit de câte ori vine maică-sa încoace. O să te joc în picioare într-o zi! De ce l-ai scupiat, bă p***că? Bă, p**ă te-am văzut! Te joc în picioare, animlule! Nesimţit! Animalule ce eşti. Meriţi să te joc în picioare! Pleci la Cernica cu bicicleta, mergi pe contrasens, îi bagi o flegmă-n ochi şi mergi mai departe. Nuţu nu minte mă. O fi el handicapat, da` nu minte. Nu minte niciodată!”
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|