„Așa se moare de asta!”. Iată ce spune medicul Adrian Zoican de la UPU despre cazul polițistului de 35 de ani decedat la spital

Octombrie 26 11:47 2017 by buzoieniiro

La finalul ședinței CJ Buzău de azi, șeful UPU Buzău, Adrian Zoican a fost întrebat de ziariști ce părere are despre acest caz.

Volubil, ca de obicei, Zoican a emis câteva considerații, deși a ținut să precizeze că nu a avut nicio implicare în acest caz:

„Înțeleg e durere, emoție, părere de rău, frustrare. Nimănui nu-i convine. Credeți că noi, ca medici, nu suferim când ne moare un pacient ? Însă, lumea trebuie să înțeleagă că așa e viața. Uneori se întâmplă să pierzi un pacient chiar dacă ai încercat să faci totul pentru el. Gândiți-vă și la noi, la medici. Te dai cu capul de pereți să salvezi o sută-două sute de pacienți și pe urmă, hop, ai un caz din ăsta. Pur și simplu pacientul nu răspunde la tratament. Credeți că în străinătate, la cele mai bune spitale, cu cei mai buni medici și aparatură, nu se moare ? Se moare și acolo, dar despre asta nu se vorbește. Polițistul respectiv putea să moară și la București. Afecțiunea asta, tromboembolism pulmonar, e parșivă rău. Ai doar o insuficiență respiratorie, zici că o să treacă, sunt momente în care ți-e mai bine și, deodată, îți vine de hac. Așa se moare de asta!”.

Referitor la subiectul ambulanței lipsă, Zoican a ținut să-l respingă:

„Nu există asta cu ambulanța, eu nu cred. Dacă nu era ambulanță la Buzău, se chema de la București. Problema e că adesea cei de la București refuză să preia pacienți. Când e vorba de cazuri mai delicate toți se feresc. Mi-e teamă că după tot acest necaz nu se va întâmpla nimic bun. Mi-e teamă că medicii vor căuta să se fofileze, să nu preia pacienți dificili, să se plimbe cazul de la unul la altul că să nu cadă necazul în curtea lor”.

Tragedia polițistului de 35 de ani a fost discutată sumar și în ședința CJ Buzău de azi. „Trebuie să recunoaștem că avem o problemă. A fost acel caz cu medicul de la Rm. Sărat, acum speța cu polițistul de la Buzău. Ar trebui să ne aplecăm asupra acestor probleme din spitalele buzoiene”, a avertizat consilierul PNL, Raul Florescu. „Eu știu ce s-a întâmplat în acest caz, nu e chiar așa. Vreau să vă spun că actul medical efectuat în spitalul din Buzău e peste media din țară”, a răspuns Emanoil Neagu.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%