-19 grade Celsius într-un loc din Buzău! Urmează cele mai geroase dimineți

Martie 1 10:48 2018 by buzau.net

Codurile galbene și portocalii se succed și anunță că primăvara calendaristică, ce se instalează de astăzi aduce vreme autentică de iarnă. Până seara trecută, Buzăul a fost vizat de ninsori viscolite, dar începând de azi noapte și până vineri vom avea de înfruntat gerul.

Avertizarea cod portocaliu de ger care vizează mai mult de jumătate din țară a fost prelungită pînă vineri seara. Gerul va fi în continuare persistent, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între -12 şi -6 grade. Minimele vor fi cuprinse între -22 şi -12 grade.

Vestea bună e că temperaturile nu vor fi resimțite și mai scăzute, pentru că vîntul, care accentuează senzația de frig, se mai potolește.

În această dimineață, la ora 9,00, termometrele indicau -13 grade Celsius la Buzău, - 10 la Rîmnicu Sărat și Pătîrlagele. Cea mai scăzută temperatură este în Masivul Penteleu, - 19 grade Celsius.

Sursa: sansanews.ro (Cristina Sterian)




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%