Obiective Turistice » Schitul Nifon

15,461 vizualizări


Info

Aceste informații nu sunt verificare de proprietar!

Telefon: +407********

Descriere: SCHITUL NIFON (de calugari)
Este situat la cca. 30 km N-V de Buzau in apropierea soselei Buzau-Nehoiu si la 4 km de comuna Magura. In apropiere este si satul Ciuta. Din autogara Buzau Nord sunt autobuze care circula de doua ori pe zi pana la schit, in incinta caruia functioneaza spitalul de boli nervoase Sapoca. Se poate calatori si cu trenul pana in gara Magura si apoi se merge pe sosea asfaltata circa 2 km prin sat si inca 2 km la stanga prin padure, drum asfaltat. Din schit se continua soseaua asfaltata pana la manastirea Ciolanu 5 km. Vizavi de manastire ni se ofera prilejul sa vizitam tabara de creatie in sculptura de la Magura.Schitul a fost infiintat in 1811 de ierodiaconul Nifon pe terenul daruit de vataful Nitu Fintescu. Bisericuta cu hramul Sf. Nicolae a fost construita din lemn. In 1842 a fost zidita din temelie de marele clucer Nicolae Pieleanu, ajutat de staretul Constantie cu soborul si alti credinciosi. Biserica din zid de piatra a fost terminata la 9 noiembrie 1845, in zilele domnului Gheorghe D. Bibescu, episcopul eparhiei Buzau fiind DD Chesarie. S-a sfintit cu hramul Sf. Pantelimon si Izvorul Tamaduirii. Peste sosea, in fata schitului s-a zidit in 1856 biserica cimitirului.Biserica din piatra, impozanta prin proportiile ei, in forma de cruce, compartimentata in Altar, naos, pronaos. Altarul este luminat de o fereastra mare in fata si una mica pe stanga. In dreapta altarului s-a construit o camera pentru vesmantarie. Naosul primeste lumina de la cate o fereastra spatioasa amplasata pe fiecare parte a zidului, iar pronaosul care are un spatiu mare este luminat de cate doua ferestre pe fiecare parte a zidurilor. Toate ferestrele sunt prevazute cu grilaje metalice. Catapeteasma este din lemn sculptat. Pridvorul complet deschis este sustinut in fata de cate doua coloane de piatra asezate una langa alta pe dreapta si stanga, centrul fiind liber. Are bolta cu pictura veche, cu inscriptii scrise in slavona. Biserica are o turla mare deschisa pe naos in forma hexagonala, strapunsa de 6 ferestre foarte inalte. Pe pronaos sunt doua turle tot hexagonale, dar mici si fara ferestre. Turlele si biserica sunt acoperite cu tabla. Fatadele exterioare au un brau inconjurator superficial, simplu. Sunt varuite in alb. In spatiul naosului si pronaosului pe fiecare parte este cate o firida mare.Pictura este veche, se observa ca n-a fost renovata sau a fost renovata intr-un timp indepartat. Nu sunt date despre autor.Dupa secularizarea averilor in 1864, schitul a fost desfiintat printr-un ordin al ministerului din 11 iulie. S-a reinfiintat mai tarziu, dar in 1960, urmarea decretului 410/1959, a fost inchis. S-a redeschis dupa revolutia din 1989.



Harta: