City Report » Hai Buzău din nou


Hai Buzău din nou

Extrase din răspunsurile dumneavoastră care mie îmi lasă lucruri nelămurite prin tratarea prea generală: 1. "Proiectele inițiate de Primaria Buzău sunt proiecte pentru oameni, nu pentru mașini ! " Ok. Cel puțin acum în fiecare mașină este un om (șofer) dacă nu mai mulți. Nu am reținut să fie reglementată încă circulația celor autonome. Să fie proiectele de dezvoltare cu bătaie atât de lungă? Nici dezvoltării lor nu s-au gândit atât de departe. Pot fi surprize. 2. "Lucrez pentru bunăstarea tuturor buzoienilor, chiar dacă o mică minoritate este împotrivă ! " Suntem de acord că o minoritate este împotrivă. Cât de mică este aceasta minoritate ne-ar putea da o idee procentul de 10% care a votat (nu neapărat în acord cu dumneavoastră) în toamna trecută? Poate vă convine dumneavoastră să fie o minoritate mică dar nu este. Cine măsoară cât de mică este de fapt minoritate sau dacă este o minoritate? 3. "Buzăul merge mai departe pe un drum bun, chiar dacă unii nu sunt de acord ! " Avem aici acest nedefinit "unii". Cine sunt ei, câți sunt ei, ce vor ei? Sunt din oraș? Au dreptul la opinie? Nu sunt ei în stare să vadă dacă o direcție este bună și pentru ei sau nu? Să nu lăsăm asemenea ambiguități ( mesaje PR, sloganuri) să altereze mesajul și lămuriți-mă vă rog. Puteți să nu luați în considerare opinia mea bineînțeles, dar consider agresivă insistența cu care vreți să schimbați totul în oraș fără să aveți un plan integrat, încadrat în spațiu și mai ales în timp (strategia cu orașul magnet și mai știu eu ce dezvoltare durabilă sunt doar bife și deja trebuiesc modificate pentru a fi aduse în acord cu realitatea). Schimbările acestea dese și profunde diminuează confortul locuitorilor și fractura dintre mesaj și percepție irită teribil. Probabil veți considera că sunt "unul" din "mica minoritate" împotriva dezvoltării orașului sau că vă provoacă vreun inamic. Ar fi greșit să credeți prea des asta și să nu plecați urechea și la critici nu numai la laude (autoacordate sau acordate ușor în opinia mea). Hai Buzău!
  Primarul NU a răspuns la această întrebare.
  • Ordine publica
  • 17 Jan, 2022
Loading comments ...

Alte sugestii și reclamații pe BUZAU.NET

Hai Buzau

Domnule Primar, vă rog să analizați dumneavoastră următoarele fapte: 1. Referendumul pentru Unire a stârnit interesul a 10%din cetățenii cu drept de vot din municipiul Buzău. 2. Traficul în oraș este efectiv blocat de mașini care aduc și duc copii din comune învecinate. 3. Cetățenii comunelor învecinate vă cer dumneavoastră, Primarul Municipiului Buzău, construcția de pasaje rutiere și interzicerea parcării (pentru riverani) în zone de interes pentru ei. 4. Refuzați să montați semafoare in Broșteni și locuitorii de acolo acordă prioritate minute bune celor care vin din afara orașului. Activitatea domniei voastre invită efectiv la părăsirea Municipiului. Acum vă întreb dacă mai sunteți dezamăgit de rezultatul referendumului sau înțelegeți omenește dezamăgirea locuitorilor Municipiului al cărui Primar ați fost ales? Pentru a cui bunăstare există senzația că lucrați de fapt pe banii și răbdarea locuitorilor Municipiului Buzău?
  Primarul a răspuns la această întrebare.

Iluminarea strazilor

Domnule primar, doresc sa va aduc la cunostinta o problema legata de lipsa unui stalp de lumina pe strada Maximilian Vladimir, in spatele blocurilor A3 si A2. Acolo este o parcare amenajata unde toti am platit pentru un loc de parcare insa lipsa luminii este resimtita, noaptea este bezna acolo, masinile noastre nu sunt in siguranta si mai rau este ca vin tot felul de cetateni si profita de faptul ca nu ii poate vedea nimeni si isi fac nevoile la scarile blocului,iar noi suntem obligati sa calcam si sa suportam mirosul de acolo. Va rugam in numele tuturor rezidentilor de acolo sa demarati procedurile pentru a ilumina acea portiune. Va multumesc!
  Primarul a răspuns la această întrebare.

Trecerea dintre cartierul Mihai Viteazul si B-dul Republicii

Buna ziua! Nu știu dacă primaria sau CFR poate remedia problema însă de la an la an acea trecere pietonala de cale ferată este mai greu de trecut. Cu căruciorul cu bebe este chiar imposibil. Sunt mulți oameni in vârsta care își prind picioarele prin improvizațiile cu bolovani si lemne. Nu mai zic de gunoaiele aruncate acolo… la doi pași de un bulevard este ca o groapa de gunoi aproape imposibil de parcurs mai ales dacă ploua.
  Primarul a răspuns la această întrebare.

Strada din centrul orasului distrusa

Buna ziua, dl Primar! Strada Pacii, care este in centrul orasului, este o strada pe care nu se poate circula nici cu masina si nici cu piciorul. Locuiesc pe aceasta strada de 48 de ani si nu imi amintesc cum este sa mergi pe un trotoar normal. In urma unor schimbari de tevi, conducte etc facute de cei de la gaze, strada a devenit si mai impracticabila decat era. Va rog tare mult sa faceti o vizita acestei strazi, din centru pana la intersectia cu str Plevnei si va veti convinge singur. De asemenea, str Marasti, care se intersecteaza cu str Pacii si str Col. Ion Buzoianu, este in aceeasi situatie. Stiu ca nu puteti sa faceti toate strazile din oras in acelasi timp, dar va rog sa dati atentie si acestor strazi, care sunt la 3 minute distanta de centru si care arata mai rau decat prundul garlei. Multumesc!
  Primarul a răspuns la această întrebare.

Spații verzi dintre blocuri

Am și eu o întrebare a adresa celor care hotărăsc soarta urbei noastre în diferite privințe. Au fost scoase gardurile vii dintre blocuri ,ceea ce nu știu dacă a fost o decizie înțeleaptă , ținând cont de faptul că reprezentau o oază de verdeață și o barieră împotriva distrugerii spațiilor verzi. Întrebarea este ce se va întâmpla cu aceste spații ? Cei ce le administrau , adică locatarii se ocupau și de curățenia și aspectul estetic. Cine va face asta de acum încolo,vor deveni locuri de trecere, parcări ad hoc , locuri de joacă sau pârloage ale nimănui ?
  Primarul a răspuns la această întrebare.